Biletele pentru gala K1 World Grand Prix București, care va avea loc în data de 21 mai la Romexpo, vor avea prețuri cuprinse între 60 de lei și 500 de euro, se arată într-un comunicat remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
Românii care vor să participe la evenimentul din 21 mai, vor putea să-și cumpere bilete în perioada 15 martie -15 aprilie, la prețuri cuprinse între 60 și 200 de lei, urmând ca după aceea tichetele să fie scoase la vânzare și pentru spectatorii din afara țării. De asemenea, organizatorii au pus la dispoziție 3.000 de bilete pentru locurile VIP din sală, acestea având prețuri cuprinse între 150 și 500 de euro, costurile acoperind cazarea la hoteluri de patru sau cinci stele pentru două zile, plus intrarea la eveniment și afterparty.
Promotorul evenimentului de la București, Eduard Irimia, a precizat că în cadrul acestei gale va avea loc un turneu în piramidă, cu opt sportivi, și alte cinci partide în care vor participa luptători români. „Evenimentul care se anunță spectaculos prin numele participante din circuitul internațional este configurat dintr-o piramidă de opt grei care se vor lupta pentru un loc în marea gală de la Seul din luna septembrie, plus cinci superfighturi în care eroi autohtoni ca Moroșanu, Iftimoaie, Zmărăndescu sau Lungu vor da piept cu Ruslan Karaev, Ray Sefo sau Overeem și alți invitați. Există posibilitatea ca la marea gală să participe și Bonjasky sau Bob Sapp, dar depinde și de partenerii care se vor implica”, a spus Irimia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER